De către: Corina

Oare?
Incep sa ma gandesc la faptul ca sunt mai multe moduri de a privi lucrurile…
Cand, in sinea ta, esti un perfectionist exigent cu tine insuti, constient de propria valoare, e teribi greu (ca sa nu zic “imposibil” – mult mai aproape de adevar) sa accepti dispretul, indiferenta, batjocura societatii in care traiesti, recunoscand ca esti, practic, un ratat, un invins, fara posibilitatea de a schimba ceva, si atunci, neputandu-te adapta (pentru ca ar insemna sa faci un compromis care ar insemna anularea in esenta a ta, ca entitate, ca suflet!), neputand sa vegetezi asteptand sfarsitul firesc, natural, daca ai curajul, spui STOP!
(Daca nu ai curajul – oricum vei fi mistuit interior de toate astea si iti vei forta sfarsitul…)
Orice este mai bun decat asta – o alta “viata” in alta dimensiune, o renastere viitoare, reintoarcerea in neant, etc…